Cum treci de
Petroșani, venind pe Valea Jiului dinspre Târgu Jiu spre Hațeg, drumul se lățește
nițel, este neted ca-n palmă și te îmbie să-i dai talpă. Șoseaua șerpuiește gri
prin verdele câmpului. Dar nu vă grăbiți, pentru că numai la circa șase
kilometri de Petroșani, în localitatea Banița, pe un drumeag la dreapta se
ascunde în munte o frumusețe a naturii, acolo unde se întâlnesc Munții Retezat
cu Munții Sebeșului: Peștera Bolii.
Semnalizată cu un
indicator anemic pe marginea șoselei, ne-a atras atenția și, chiar dacă am
trecut de drumul respectiv, ne-am întors degrabă curioși de ce i-o zice „Peștera
Bolii”?
Ne-am luat
biletele de intarare de la o casuță de dinaintea intrării în peșteră și un ghid
între două vârste ne-a explicat pe scurt de ce peștera săpată de pârâul Jupâneasa,
un fel de aortă a muntelui, poartă numele Bolii. „Numele vine de la cel al unui
nobil – Bolyai – care, în secolul al XV-lea, a fost împroprietărit în zona
aceasta”, ne-a dumirit ghidul și ne-a mai dat câteva indicații esențiale. Chiar
dacă Peștera Bolii este singura din România unde poate fi observată de la un
cap la altul străpungerea unui pârâu prin roca calcaroasă a muntelui (Jupâneasa),
când am ajuns noi – în august 2012 – ghidul ne-a recomandat să vizităm doar
sectorul luminat (circa 400 de metri), restul de circa 50 de metri, fiind în
amenajări.
Așa că am pornit.
Peștera își cască o gură mare din care iese limba de apă pe lângă care se pătrunde
în măruntaiele muntelui. Este înaltă, amenajată, iar pe pereții de la intrare
pot fi observate animale desenate.
Peștera Bolii
este recunoscută pentru acustica deosebită, aici având loc în fiecare an de Crăciun
concerte de colinde. Dar nu numai de Crăciun au loc concerte aici. Așa se
explica și scena peste care am dat, amenajată în inima peșterii.
În aceeși sală
mare unde se află scena, pe un perete fixat de o lumină violetă se poate
distinge încrustată în rocă o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul în brațe,
despre care se spune că a apărut în urma fenomenelor naturale.
Mai departe,
poteca este amenajată - sunt podețe din lemn. Și pentru că, așa cum vă spuneam într-o
postare anterioară, de curiozitate a murit pisica, tot de curiozitate ne-am
aventurat și pe sectorul neluminat al peșterii. Poteca urmează peretele și este
puțin mai înaltă, iar eu m-am ales cu o căzătură, după ce am alunecat pe malul
abrupt. Nu a fost lovitura cât a fost sperietura!
PS: Localnicii povestesc
despre o comoară pe care ar fi ascuns-o dacii în străfundurile peșterii protejând-o cu blesteme și năluci. Se spune că, prin acest blestem, căutătorilor comorii li
se pune un văl de ceață pe ochi și, chiar dacă au găsi bogățiile dacilor, nu le
pot vedea.
Drum bun!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu